X

Ce destin cumplit! Nu se mai termină dramele lui ”Gogoașe” din ”Trăsniți în NATO!„, a fost diagnosticat cu cancer

Și nu s-ar fi aflat dacă Constantin Zamfirescu n-ar fi avut nevoie urgentă de sânge. Colegii lui actori au făcut apelul disperat pe Facebook, apoi chiar ”Gogoașe” a făcut anunțul.

„Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer.”, a scris Constantin Zamfirescu pe Facebook. Are grupa de sânge A2.

Întreaga viață a îndrăgitului actor, care ne-a făcut să râdem în sitecomul ”Trăsniți în NATO”, pare să fie o dramă incomensurabilă. Dramă care a început la naștere, cu un accident vascular cerebral, care a provocat o semipareză pe partea deaptă a creierului.

„M-am săturat! Sunt o persoană cu handicap. Nu-mi e rușine să afirm asta, pentru că nu e alegerea mea. Am fost vârât cu forța în această lume și am crescut cu ideea că sunt deosebit de ceilalți. Deosebit în rău. Un copil care nu puteam alerga la fel de repede ca ceilalți, nu prindeam mingea la fel de bine, nu știam să driblez, să jonglez.

Eram postat doar în poartă, ținta șuturilor bombă. Sunt stângaci. Stângaci, nu neîndemanatic, pentru că toată partea mea dreaptă este bușită de la naștere de niște medici care voiau să petreacă noaptea de Revelion nestingheriți. Am murit la naștere. Am revenit, însă… Am petrecut un sfert din copilărie prin unități medicale”, a spus Constantin Zamfirescu într-o emisiune tv.

CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialișt

I-a murit o fetiță

Iar dramele au continuat. Primul copil i-a trăit doar câteva săptămâni. „Primul copil este un îngeraş, o cheamă Anastasia. S-a născut vara, pe 4 august, şi s-a stins pe 23 august. A fost un copil frumos, dar pe genul «pe deasupra măr frumos, înăuntru găunos».

S-a întâmplat ceva în timpul sarcinii… Anastasia a fost afectată de două virusuri, toate organele erau bolnave”, a mărturisit ”Gogoaşe” pentru ZiarulRing.ro. Mai are încă doi, un băiat și o fată, dar din nefericire, și cea de-a doua fetiță are probleme de sănătate.

”Cea mică, Sara, s-a născut cu o malformaţie, o tumoare, iar medicii nu au găsit vreo explicaţie. E un limfangiom, o hipertrofiere a vaselor şi a ganglionilor limfatici din obrazul drept şi din buza superioară dreaptă.

Acestă malformaţie se dezvoltă de regulă la gât, se umflă ca o guşă, sau la limbă, şi atunci e mai grav pentru respectivul copil deoarece nu mai poate să respire, să mănânce. Al fetiţei mele e în obraz şi, cu cât creşte în dimensiuni, se mai estompează din malformaţie. E o problemă de estetică, nu de suferinţă fizică”, a dezvăluit Constantin Zamfirescu.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro